Măsuri de autoprotecție

⚠️ Directiva de la Guvern este cât se poate de clară .

Aceasta hotărâre este valabilă în toată țara, atât pentru învățământul preuniversitar de stat cât și pentru cel privat .

Ca urmare a hotărârii Ministerului Educației și Cercetării de a închide instituțiile de învățământ preuniversitar în perioada 11-22 Martie .

🔴 Federația Română de Handbal decide suspendarea tuturor competițiilor de copii și juniori organizate de F.R.H. și A.J.H./A.M.H. până la redeschiderea școlilor.

Cluburile Sportive Școlare intră de asemenea sub incidența legii M.E.C .

Cluburile Private, nu intră sub incidența M.E.C având autonomie, decizia de suspendare a cursurilor, se va lua nivel de club.

🔴 Astfel că, s-a efectuat de urgență  Adunarea  Generale a Membrilor Clubului, cu respectarea afilierii la Federația Română de Handbal, și dispozițiile acesteia în contextul epidemiologic actual , s-a discutat și s-a suspus la vot, hotărârea de a întrerupe toate activitățile și competițiile sportive desfășurate de către Club,  în perioada 11-22 Martie .

În urma ședinței, Adunării Generale a membrilor Clubului s-a luat decizia ca : Handbal Club Sportiv Tectonic București , se supune deciziei Guvernamentale luate la nivel național și va suspenda, antrenamentele până la data de 22 Martie, în contextul evitării răspândirii virusului printre sportivii noștri .

❗️ Avem încredere că vom reuși să depășim această perioadă dificilă .

De aceea este imperios necesar să luam o serie de măsuri pentru Prevenirea Infectării cu Virusul Gripal/ Covid-19 :

 

🔴 Măsuri de Autoprotecție  în perioada gripală :

 

  1. Igiena Mâinilor : Spălați-vă cât mai des pe mâini cu săpun iar mai apoi dezinfectați-vă cu spirt . Repetați procedura cât mai des !

  2. Beți cât mai multă apă sau ceai. Trebuie sa aveți gâtul în permanență umezit și să vă hidratați .

  3. Evită să îți atingi cu mâna fața ( ochi, gura, nas, păr ) .

  4. Evită pe cât se poate zonele aglomerate și contactul cu alte persoane . ( Mall-uri, săli de film, hypermarket-uri )

  5. Acoperă-ți gura sau nasul cu un șervețel de unica folosință, atunci când simți ca tușești sau strănuți .

  6. Evită contactul cu colegii, precum : strânsul de mâini, îmbrățișatul, sau pupatul și sărutul .

  7. Evită să mănânci din farfuria unei alte persoane sau sa bei din paharul altor persoane .

  8. Curată și Dezinfectează lucrurile pe care le folosești cel mai des : telefonul mobil, tableta, laptopul, biroul, clanța de la ușă .

  9. Când ajungi acasă de la școală sau de la serviciu : Descălța-te la ușă, nu intra încălțat în casă, Spală-te pe mâini și dezinfectează-te pe mâini, spală-te pe tot corpul cu apa calda și săpun, șterge-te bine și îmbracă haine curate, proaspăt spălate. Rufele murdare pune-le direct la spălat .

  10. Aerisește camera unde dormi sau îți petreci mai mult timp . (Biroul, blatul de la Bucătărie, clanța de la ușă )

  11. Păstrează o distanța de cel puțin 1 m fata de o alta persoană .

  12. Evitați sa folosiți bancnotele iar dacă folosiți, spălați-va pe mâini cât mai repede și folosiți dezinfectantul .

  13. Curăță-ți și taie-ți unghiile săptămânal .

  14. Evitați folosirea în comun a prosoapelor și a săpunului .

  15. Nu mâncați și nu beți pe strada sau în mijloacele de transport în comun .

  16. Spală-te pe dinți de două ori pe zi . Periajul dinților durează minim 3 minute . Periați și Limba !

  17. Întărește-ți sistemul imunitar, consuma multe fructe și legume .

  18. Recomandam Vitamina C, zilnic sau un supliment complex de vitamine .

  19. Odihnește-te suficient și fă Sport regulat .

  20. Alege să stai acasă și sa eviți plecările, spațiile închise și aglomerate .

 

❗️❗️❗️ Până la îmbunătățirea situației și in funcție de deciziile guvernamentale, va rugăm să stați cât mai mult Acasă, într-un spațiu curat și cât mai aerisit .

❤️ Totul este trecător … Suntem într-o zonă optimista, dar să nu tratăm situația superficial, să nu uităm ca este un sezon gripal și trebuie Să Avem Grijă de Sănătatea noastră și a celor apropiați nouă !

Măsuri de autoprotecție